miercuri, 25 mai 2011

centenar

                                     


                            
                           PICTORUL ŞI GRAFICIANUL

                         VIOREL HUŞI (1911 – 1972)

                                            centenar



     Centenarul naşterii pictorului şi graficianului Viorel Huşi este un prilej de a readuce în actualitate opera şi viaţa acestui artist, care prin stilul său incofundabil reprezintă el însuşi un capitol aparte în istoria artelor plastice româneşti. Cu acestă ocazie, sub egida Muzeului Municipiului Bucureşti, a Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi a Societăţii Academice „Titu Maiorescu”, în scurt timp va fi editat albumul omagial, ce va cuprinde documente inedite legate de viaţa şi activitatea sa artistică, precum şi un număr însemnat de reproduceri după operele sale, care se află la loc de cinste în importante instituţii de cultură şi în renumite colecţii particulare.
     Artistul se naşte la 15 iunie 1911, la Huşi, ca unic fiu al unei distinse familii de intelectuali.
     Cursurile gimnaziale şi liceale le urmează în aceast oraş. Începe să deseneze de mic copil, sub îndrumarea lui Adam Bălţatu, originar tot din Huşi. La vârsta de unsprezece ani realizează primele desene, având ca subiecte portrete ale unor profesori, figuri ale celor din jurul său care-l impresionează prin expresivitate şi în mod special chipurile familiei sale. Acum relizează, potrivit propriei mărturisiri, primul peisaj după natură: “Din curtea Episcopiei Huşilor”, lucrare pe care a păstrat-o ca amintire până la moarte. De la treisprezece ani începe să se dedice cu mare succes şi picturii de şevalet, o tehnică destul de grea pentru această etapă. Mărturie stau câteva opere, reproduse în albumul omagial, ce au ca datare anii 1924, 1925, 1926, 1927, 1928, a căror valoare artistică nu este cu nimic mai prejos decât a celor relizate în perioada de maturitate. Precocitatea acestui artist de geniu a fost remarcată cu prilejul participării, la Salonul Oficial de pictură, la frageda vârstă de şaisprezece ani, cu lucrarea “Început de primăvară”, din juriu făcând parte nume sonore ale artei româneşti: Ion Minulescu (preşedinte), Ion Theodorescu-Sion, Jean Al. Steriadi, Marius Bunescu, Ion Jalea, Frederic Storck, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, Corneliu Michăilescu, Corneliu Medrea. În urma acestui eveniment cultural Adrian Maniu, în revista “Rampa”, elogiază talentul ieşit din comun al tânărului artist, iar numele consacrate ale vremii ca Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Ciucurencu, M.H. Maxy sunt extaziate de răsăritul acestui pictor. Pentru a câştiga timp, absolvă doi ani de liceu într-unul singur. În septembrie 1928 îşi dă bacalaureatul şi pleacă la Paris, pentru a studia medicina, la îndemnul în special al tatălui, care dorea să-i îmbrăţişeze profesia. Astfel că între anii 1929 – 1934 urmează, cu întreruperi, cursurile facultăţii de medicină din Tours şi Paris. Dorinţa lui a fost de a deveni chirurg, însă a cochetat şi cu ideea de a urma dreptul, precum şi cu aceea de a deveni sculptor.
     Aplecarea către artă era, însă, singurul crez al existenţei sale, astfel că lucrează fără încetare şi trimite la Bucureşti diferite opere de pictură şi grafică la Salonul Oficial din anul 1929. Este remarcat de renumitul, pe atunci, critic de artă Tancrède Viala, în “Revue du Vrai et du Beau”, care evidenţiază “talentul ieşit din comun al tânărului artist, fire impetuasă, temperament impulsiv şi viguros, antrenat atât către artă, cât şi către ştiinţă – medicină”. În finalul cronicii acesta precizează: “Parisul iubeşte geniul, tinereţea, independeţa şi nimeni nu se îndoieşte că va găsi toate aceste atu-uri la Viorel …”
     Este o certitudine, după cum reiese şi din scrisorile trimise familiei, că examenele grele de osteologie, histologie, precum şi disecţiile din cadrul orelor de medicină, nu l-au atras în mod special, ci dimpotrivă l-au istovit, ducând, în final, la debutul unei boli necruţătoare care şi-a pus amprenta asupra existenţei lui pe tot parcursul vieţii. Încă de la venirea în Franţa s-a dat în sufletul său o luptă permanentă în a continua studiile pentru a deveni medic şi aceea de a urma arta. Atracţia sa irezistibilă a fost cea din urmă, pentru care a fost hărăzit încă de la naştere. În această perioadă, în loc să frecventeze cursurile facultăţii de medicină şi să se dedice în totalitate acestui scop, vizitează muzeele franceze, cutreieră parcurile pariziene, îşi ia şevaletul, culorile şi mapa sub braţ şi imortalizează pentru posteritate minunate peisaje, scene de gen şi portrete în ulei sau grafică (acuarelă, laviu, tuş, creion). Multe din aceste lucrări se regăsesc reproduse în albumul omagial.
     În anul 1930, în paralel cu studile de la facultatea de medicină, este primit fără examen, pe baza unor mape cu lucrări, la École des Beaux Arts, având marea şansă să-i aibă ca profesori pe Lucien Simon şi Dèvambez. Visul său se împlinise! Aici le întâlneşte pe tinerele studente Adina Paula Moscu şi Magda Iorga, care-i fac o impresie foarte bună. Frecventează, în paralel, academiile particulare de arte frumoase Grande Chaumiėre şi Julian, atelierele pictorilor Jean Paul şi Pierre Laurens.       
     Din 1930 trimite regulat lucrări la Saloanele Oficiale de pictură şi grafică, organizate în ţară, unde devine un expozant permanent. Deşi foarte tânăr este remarcat în cronicile semnate de H. Blazian, Oscar Han etc. Şi la Paris opera sa nu este trecută cu vederea, specialiştii în domeniu îi elogiază talentul. Un renumit negustor de artă Constantinov, de origine rusă, doreşte să-i deschidă o mare expoziţie în capitala Franţei, uimit şi acesta de marele talent şi precocitatea sa artistică.
     La sfârşitul anului 1933 se reîntoarce în ţară, dedicându-se în exclusivitate picturii. La Bucureşti, frecventează o bună perioadă şi atelierul lui Camil Ressu.
     În urma participării la Salonul Oficial din anul 1934, unde expune un număr însemnat de lucrări, pictorul Nicolae Tonitza, într-o cronică din ziarul „A.B.C., îi elogiază opera, precizând: „Iată clou-ul şi senzaţia salonului nostru”, iar în finalul articolului precizează: „Merită văzut, nu comentat!” 
     Din cauza bolii amintite şi a condiţiilor vitrege de existenţă, Viorel Huşi n-a reuşit, încă din timpul vieţii, să se impună  în conştiinţa publicului larg, aşa cum ar fi meritat. Perioada de creaţie artistică se desfăşoară pe durata a patru decenii de maximă dăruire artistică (1925 – 1965). 
     În anul 1968, Uniunea Artiştilor Plastici i-a deschis, în  Bucureşti, la Galeriile “Orizont” o mare expoziţie care s-a bucurat de un real succes, la vernisajul căreia a vorbit renumitul critic de artă Eugen Schileru. Autorul nu a avut puterea să participe. Ecoul acestei manifestări artistice a fost pe măsură, iar mass-media nu a trecut cu vedera acest eveniment cultural, unic pentru artist.
     În anul 1973 Dana Crişan, şefa Cabinetului de Stampe al Muzeului Naţional de Artă şi-a susţinut cu deosebit succes lucrarea de diploma la facultatea de Teoria şi Istoria Artei, având ca subiect “Opera pictorului şi graficianului Viorel Huşi”
     Postum au fost deschise  multe expoziţii, dintre care aş aminti cele de la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (1975), de la Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul din Huşi (1986).
     În 1996, cu prilejul omagierii a 85 de ani de la naşterea sa, Ministerul Culturii şi Centrul de Documentare pentru Expoziţii de Artă, organizează retrospectiva Viorel Huşi (cu un număr impresionant de opere şi documente), la  Galeria Etaj ¾  a Teatrului Naţional din Bucureşti, itinerată apoi şi la Muzeul Brukenthal Sibiu. Regretatul Radu Ionescu, Mihai Oroveanu şi Corneliu Bucur, critici de artă, au considerat această acţiune artistică evenimentul anilor 1996 şi 1997.
     Creaţia pictorului şi graficianului Viorel Huşi este socotită de critica de specialitate ca aparţinând pleiadei marilor artişti plastici, îndeosebi interbelici. Amintim doar câteva din numele sonore care i-au omagiat arta: George Oprescu, Oscar Han, Perpessicius, Nicolae Tonitza, Ion Minulescu, Tudor Vianu, Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Radu Ionescu, Mircea Deac, C. R. Constantinescu, Virgil Mocanu ş.a.
     Opera sa se află la loc de cinste în importante instituţii de cultură ale ţării ca: Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Brukenthal – Sibiu, Pinacoteca Muzeului Municipiului Bucureşti, Muzeul “Vasile Pârvan” – Bârlad, Cabinetele de Stampe ale Academiei Române şi Bibliotecii Naţionale, precum şi în diverse colecţii din ţară şi străinătate.         
     Albumul centenar dedicat vieţii şi operei lui Viorel Huşi, ce va apărea în curând, este considerat un pios omagiu adus acestuia de subsemnata, în calitate de autoare.


                                                              Aura Popescu, fiica artistului